Obiectivul general al proiectului este creșterea accesului la studii universitare pentru 180 de elevi/ absolvenți de liceu din promoțiile ultimilor doi ani școlari anterior anului școlar în care au intrat în operațiune, care nu au promovat examenul de bacalaureat și prevenirea și combaterea abandonului universitar pentru 180 studenți prin implementarea unui program integrat de servicii consiliere și mentorat personalizate, sprijin financiar și măsuri remediale.

Durata proiectului: 36 de luni (01.02.2025 – 31.01.2028)

Valoarea totală a contractului este de 7.949.271,45 lei, din care:
Grup țintă vizat de proiect este format din:
       

Proiectul prevede și acordarea unor subvenții pe o perioadă de 12 luni, în valoare de 300 de lei/lună pentru fiecare elev participant în program și respectiv 330 de lei/lună pentru fiecare student din grupul țintă.

Informații suplimentare/ Date de contact:
Manager proiect (UCV): Constantin Şulea-Iorgulescu
Coordonator (MRC): Florin Manta 

Proiect cofinantat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027