Anunț concurs ocupare posturi proiect „EDU-ACCESS:  Program integrat pentru creșterea accesului la studii universitare și prevenirea abandonului”, contract finanțare G2025/15.01.2025 în  cadrul apelului ,,Primul student din familie” – Regiuni mai puțin dezvoltate, cod apel: PEO/291/PEO_P6/OP4/ESO4.6/PEO_A40, id 322616.

Miscarea Romana pentru Calitate angajează experți în vederea implementării proiectului cu titlul „EDU-ACCESS:  Program integrat pentru creșterea accesului la studii universitare și prevenirea abandonuluiID Mysmis 2021: 322616, finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027.

Obiectivul general al proiectului este creșterea accesului la studii universitare pentru 180 de elevi/ absolvenți de liceu din promoțiile ultimilor doi ani școlari anterior anului școlar în care au intrat în operațiune, care nu au promovat examenul de bacalaureat și prevenirea și combaterea abandonului universitar pentru 180 studenți prin implementarea unui program integrat de servicii consiliere și mentorat personalizate, sprijin financiar și măsuri remediale.

Prin activitatile proiectului se va contribui la realizarea obiectivului specific al programului si apelului, respectiv la promovarea accesului egal la educație și formare de calitate și favorabile incluziunii, precum și a absolvirii acestora, în special pentru grupurile defavorizate, începând de la educația și îngrijirea timpurie, continuând cu educația și formarea generală și profesională până la învățământul terțiar, precum și educația și învățarea în rândul adulților, inclusiv prin facilitarea mobilității în scopul învățării pentru toți și a accesibilității pentru persoanele cu dizabilități (FSE+).

Durata de implementare a proiectului: 36 de luni

Candidații interesati, care considera ca îndeplinesc criteriile de recrutare anexate la acest anunț, sa îsi depună candidaturile în vederea evaluării, selectării si angajării ulterioare pe urmatoarele posturi:

  •             Manager financiar, 65 de ore/lună, pe o perioadă de 36 luni – 1 post
  •             Asistent proiect, 45 de ore/lună, pe o perioadă de 36 luni – 1 post
  •             Tutor/ Mentor, elevi P1, 47 de ore/luna, pe o perioadă de 34 luni – 3 posturi
  •             Tutor/ Mentor, studenti P1, 54 de ore/lună, pe o perioadă de 34 luni – 2 posturi
  •             Coordonator activități remedial e elevi P1, 48 de ore/lună, pe o perioadă de 34 luni – 1 post
  •             Coordonator activități remedial e studenti P1, 45 de ore/lună, pe o perioadă de 34 luni – 1 post
  •             Expert grup tinta, 34 de ore/lună, pe o perioadă de 6 luni – 3 posturi

Calendar:

Depunerea candidaturilor de catre cei interesati se poate face pana la data de 18.10.2024, ora 14:00.

Documentele care constituie dosarul initial de candidatura sunt:

• CV-ul (in format Europass) în limba română, indicând funcția/rolul în proiect, datate şi semnate. Diplome, certificate, adeverințe, contracte de muncă, fișe de post etc. care să ateste informațiile prezentate în CV-uri, referitoare la condiţiile de studii şi experiența profesională specifică necesare pentru ocuparea funcției în proiect”

Documentele vor fi transmise în format electronic (pdf), la adresa de email: peo@mrco.ro  sau prin poștă/curier la adresa: str. Parului, nr. 8, Craiova, Dolj. Tel. 0351/ 451 047

Selecția finală va avea loc în urma analizei și evaluării dosarelor, iar persoanele selectate vor fi contactate pentru interviu.

 

Rol:

 

Atributii:

 

Educatia solicitata

 

Experienta solicitata

 

Competentele solicitate

 

Limbi straine

Manager financiar P 1

Asigura managementul resurselor financiare din cadrul proiectului si monitorizarea financiara a proiectului si intocmirea dosarelor aferente raportarilor financiare intermediare si finale din partea Partenerului. Elaboreaza managementului financiar al proiectului din partea Partenerului; Intocmeste toate documentele oficiale avansate catre AMPEO care fac referire la aspectele financiare ale proiectului (elaborarea graficelor de rambursare, lista achizitiilor, notificari, acte aditionale etc.) din partea Partenerului; Analizeaza si efectueaza platile pentru serviciile prestate/ furnizarile efectuate in conformitate cu dispozitiile legale referitoare la eligibilitatea cheltuielilor din partea Partenerului; Elaboreaza procedurile de lucru care au componenta financiara predominanta din partea Partenerului; Monitorizeaza reglementarile aplicabile in activitatea financiar-contabila, precum si a celor transmise de AM.   Participa la intocmirea documentatiei pentru depunerea cererilor de rambursare si cererilor de plata si raspunde solicitarilor de clarificare aferente domeniului financiar (unde este cazul) din partea Partenerului; Urmareste executia bugetului proiectului si asigura informarea asupra stadiului executiei bugetare si a eventualelor situatii care necesita ajustari bugetare;

Studii superioare absolvite cu diploma de licenta in domeniul financiar/economic

Experiență profesională de 5–10 ani ca manager financiar/asistent manager/contabil 

buna capacitate de a rezolva probleme si de a-si asuma riscuri calculate; abilitati de comunicare scrisa si orala; abilitati in utilizarea           MS Office.

Limba engleza – nivel mediu

Asistent proiect P

Asista coordonatorul de proiect in activitatile specifice managementului proiectului Centralizeaza documentele in vederea pregatirii materialelor de raportare periodice catre AM si reprezentantul legal Elaboreaza impreuna cu expertii coordonatori metodologia interna pentru selectia numarului de experti stabiliti pentru realizarea rezultatelor proiectului Realizeaza demersurile administrative necesare in vederea implementarii proiectului Asigura legatura cu expertii coordonatori si a responsabililor de rezultat Asigura planificarea si monitorizarea activitatilor conform GANTT Planifica si asigura desfasurarea sedintelor de lucru periodice ale echipei de management a proiectului Participa la toate activitatile si evenimentele organizate in cadrul proiectului Verifica calitatea livrabilelor intocmite de catre echipele de experti Asigura comunicarea intre managerul de proiect si echipa de implementare Verifica lunar fisele de pontaj  

Studii superioare absolvite cu diploma de licenta;

Experienta profesionala <5 ani in activitati specifice de management de proiect (manager, asistent, expert, coordonatori etc) 

buna capacitate a a rezolva probleme si de a-si asuma riscuri      calculate; abilitati de comunicare scrisa si orala; abilitati in utilizarea           MS Office.

Limba engleza – nivel mediu

3xTutor/ Mentor, elevi P1

Tutorul/Mentorul este responsabil pentru facilitarea tranziției elevilor de la liceu la studiile universitare, sprijinind și îndrumând 180 de elevi prin diverseactivități  educative  și  de  orientare.  Scopul  este de  a  pregăti  elevii pentruexamenul de Bacalaureat, pentru admiterea la facultate și pentru integrarea în mediul universitar.Organizarea de cursuri remediale intensivePlanificarea și organizarea cursurilor intensive pentru a ajuta elevii să recupereze cunoștințele necesare pentru examenul de Bacalaureat.Crearea de sesiuni de predare în clasă, seminarii, ateliere practice și lecții online adaptate diverselor stiluri de învățare.Asigurarea că toți cei 180 de elevi participă la cel puțin o sesiune de seminar, atelier practic, lecție online sau fizică.Organizarea de grupuri de studiu și sesiuni de tutoriat personalizateSuport individualizat pentru elevii cu dificultăți specifice:Împărțirea elevilor în grupuri de studiu și planificarea de sesiuni de tutoriat personalizate pentru a aborda punctele slabe.Programarea flexibilă a sesiunilor de tutoriat pentru a se potrivi cu programul elevilor, asigurând o frecvență constantă a participării.Monitorizarea progresului și ajustarea planurilor de învățare în funcție de nevoile elevilor.Organizarea de cursuri specializate pentru pregătirea examenelor de admiterePregătirea pentru admiterea la facultate:Planificarea și organizarea de cursuri specializate care să includă teste de simulare, strategii de învățare și gestionarea timpului.Asigurarea participării celor 180 de elevi la cel puțin un curs specializat pentru pregătirea examenelor de admitere la diverse facultăți.Organizarea de vizite în cadrul universitățiiOrientare și familiarizare cu mediul universitar:Organizarea de vizite pentru a familiariza elevii cu structura și funcționarea universității, facultății și departamentelor.Prezentarea facilităților din campus, serviciilor administrative și de bibliotecă, activităților educative și oportunităților sociale și sportive.Asigurarea participării celor 180 de elevi la cel puțin o vizită în cadrul universității din Craiova.Organizarea unei sesiuni de evaluare a nivelului de pregătire a elevilor și absolvenților de liceu din promoțiile anterioare cu 2 ani înainte.Elaborarea planurilor personalizate de acțiune:Crearea și implementarea de planuri personalizate de acțiune în funcție de rezultatele evaluării inițiale.Organizarea și monitorizarea activităților:Stabilirea unui calendar de organizare a activităților, repartizarea elevilor pe grupe, monitorizarea prezenței și realizarea de evaluări intermediare.Propunerea de măsuri de îmbunătățire bazate pe feedback și rezultate.

Studii superioare absolvite cu diploma de licenta.

Experienta profesionala < 5 ani, specifica in activitati de lucru cu elevi/tineri/stude nti


Empatie, răbdare, diplomaţie, Abilităţi foarte bune de comunicare on/off line. Capacitate de a ţine discurs în public, organizare şi relaţionare interpersonală

Limba engleza -nivel mediu    

2xTutor/ Mentor, studenți P1

Tutorul/Mentorul este responsabil pentru sprijinirea și îndrumarea a 180 de studenți în vederea prevenirii și combaterii abandonului universitar. Acesta va organiza sesiuni de orientare, acțiuni remediale și sesiuni de tutoriat personalizate, contribuind la integrarea și succesul academic al studenților. Organizarea de sesiuni de sprijin și îndrumare Organizarea      de         sesiuni   pentru          familiarizarea     studenților         cu universitatea, facultățile și departamentele.Prezentarea și explicarea modului de accesare a facilităților din campus, inclusiv serviciile administrative și de bibliotecă.Informarea despre activitățile educative, metodele și tehnicile de muncă intelectuale specifice învățământului superior.Consilierea       în          alegerea cursurilor          opționale           și promovarea oportunităților sociale, sportive și de petrecere a timpului liber                     susținute de universitate. Construirea încrederii studenților în mediul academic și în propria lor capacitate de a reuși. Organizarea de acțiuni remediale Planificarea și organizarea de ore de seminar/laborator suplimentare pentru a compensa lipsurile de cunoștințe.Împărțirea studenților în grupe de 15-20 pentru a oferi un suport mai personalizat și eficient.Asigurarea participării studenților la meditațiile organizate pentru disciplinele cu procent scăzut de promovare. Organizarea de grupuri de studiu și sesiuni de tutoriat personalizate Identificarea studenților cu dificultăți specifice și planificarea de sesiuni de tutoriat pentru a adresa aceste nevoi.Crearea de planuri de învățare personalizate în funcție de evaluările inițiale ale studenților.Programarea flexibilă a sesiunilor de tutoriat pentru a se potrivi cu programul studenților și pentru a asigura frecvența constantă a participării.Organizarea unei sesiuni de evaluare a nivelului de pregătire a studenților aflați în risc de abandon.Elaborarea planurilor personalizate de acțiune:Crearea și implementarea planurilor personalizate de acțiune bazate pe rezultatele evaluării inițiale.Organizarea și monitorizarea activităților:Stabilirea unui calendar de organizare a activităților.Repartizarea studenților pe grupe și monitorizarea prezenței la activități. Realizarea de evaluări intermediare și propunerea de măsuri de îmbunătățire bazate pe feedback-ul obținut.  

Studii superioare absolvite cu diploma de licenta.

Experiență profesională de 5–10 ani, specifica in activitati de lucru cu elevi/tineri/stude nti/ 

Empatie, răbdare, diplomaţie, Abilităţi foarte bune de comunicare on/off line. Capacitate de a ţine discurs în public, organizare şi relaţionare interpersonală

Limba engleza – nivel mediu

3xExpert grup tinta P1

Este responsabil de identificarea, selecția și monotorizarea grupului țintă elevi (Activitatea 1.1) , intocmirea si verificare dosarelor de inscriere, completarea acestora conform cerintelor finantarului, organizarea sesiunilor de informare, contactarea si mentinerea legaturii cu reprezentantii liceelor de unde va fi recrutrat grupul tinta (A1.1). Este principalul responsabil de desfășurarea activităților 1.1 respectiv: planificarea sesiunilor, contactarea grupului tinta, motivarea și monitorizarea prezentei grupului tinta, asigurarea logisticii necesare desfășurării activității. Asigură monitorizarea și verificarea documentelor suport privind îndeplinirea condițiilor pentru acordare subvențiilor elevilor liste de prezențăfișe de evaluarefișe de consilierechestionare de evaluaresituații privind prezența la orele de curs Acordă suport la organizarea activităților de consiliere și la activitățile remediale evaluarea acestora pentru elevi, respectiv: planificarea sesiunilor, contactarea grupului tinta, motivarea și monitorizarea prezentei grupului tinta, asigurarea logisticii necesare desfășurării activității. Suport la elaborarea materialelor aferente organizarii si desfasurarii cursurilor de formare, elaborarea variantelor draft, elaborarea materialelor finale;

Studii superioare absolvite cu diploma de licenta.

Experiență profesională de 5–10 ani, specifica in activitati        de lucru cu elevi/tineri/stude nti


Empatie, răbdare, diplomaţie, Abilităţi foarte bune de comunicare on/off line. Capacitate de a ţine discurs în public, organizare şi relaţionare interpersonală

Limba engleza – nivel mediu

Coordon ator activități remedial e elevi P1

Este responsabil de coordonarea și implementarea activităților remediale pentru 180 de elevi, facilitând tranziția acestora la studiile universitare prin diverse metode educaționale și de orientare, având următoarele responsabilități: Planificarea și coordonarea sesiunilor de predare în clasă, seminariilor, atelierelor practice și lecțiilor online pentru pregătirea examenului de Bacalaureat.Asigurarea participării celor 180 de elevi/absolvenți de liceu la cel puțin un seminar/atelier practic/sesiune online sau fizică.Monitorizarea progresului elevilor și ajustarea programului în funcție de nevoile acestora.Identificarea elevilor cu dificultăți specifice și alocarea tutorilor pentru sesiuni de tutoriat personalizate.Programarea flexibilă a sesiunilor de tutoriat pentru a se potrivi cu programul elevilor și a asigura frecvența constantă a participării.Asigurarea participării celor 180 de elevi/absolvenți de liceu la cel puțin un grup de studiu și la o sesiune de tutoriat.Coordonarea cursurilor care includ teste de simulare, strategii de învățare și gestionarea timpului pentru pregătirea examenelor de admitere la diverse facultăți.Asigurarea participării celor 180 de elevi/absolvenți de liceu la cel puțin un curs specializat.Planificarea și organizarea vizitelor la universitate pentru familiarizarea elevilor cu organizarea și funcționarea instituției, activități de orientare și facilitățile din campus.Asigurarea participării celor 180 de elevi/absolvenți de liceu la cel puțin o vizită în cadrul universității din Craiova.Realizarea unei sesiuni de evaluare a nivelului de pregătire a elevilor și absolvenților de liceu din promoțiile anterioare cu 2 ani înainte.Elaborarea unor planuri personalizate de acțiuni în funcție de rezultatele evaluării pentru fiecare elev. Organizarea și planificarea activităților propuse (stabilirea unui calendar de organizare, repartizarea elevilor pe grupe, monitorizarea prezenței la activități, realizarea de evaluări intermediare și propunerea de măsuri de îmbunătățire)

Studii superioare absolvite cu diploma de licenta.

Experienta profesionala < 5 ani, specifica in activitati        de lucru cu elevi/tineri/stude nti

Empatie, răbdare, diplomaţie, Abilităţi foarte bune de comunicare on/off line. Capacitate de a ţine discurs în public   organizare şi relaţionare interpersonală

Limba engleza – nivel mediu

Coordon ator activități remedial e studenti P1

Este responsabil de coordonarea și implementarea activităților remediale pentru 180 de studenti ,, având următoarele responsabilități: Coordonarea sesiunilor pentru familiarizarea studenților cu universitatea, facultățile și departamentele.Organizarea de prezentări și tururi pentru a arăta studenților facilitățile din campus, inclusiv serviciile administrative și de bibliotecă.Facilitarea sesiunilor de informare despre activitățile educative – predare, învățare, evaluare, metode și tehnici de muncă intelectuale specifice învățământului superior.Consilierea studenților în alegerea cursurilor opționale și promovarea oportunităților sociale, sportive și de petrecere a timpului liber susținute de universitate.Crearea unui mediu de încredere pentru studenți în relația cu mediul academic, colegii și profesorii.Coordonează organizarea orelor de seminar/laborator suplimentare pentru a compensa lipsurile de cunoștințe ale studenților.Asigurarea că meditațiile acoperă disciplinele cu procent scăzut de promovare, colaborând cu profesorii pentru alinierea materialelor și metodelor de predare.Coordonează crearea de planuri de învățare personalizate în funcție de evaluările inițiale ale studenților.Coordonează organizarea unei sesiuni de evaluare a nivelului de pregătire a studenților aflați în risc de abandon.Coordonează elaborarea planurilor personalizate de acțiune:Coordonează crearea și implementarea planurilor personalizate de acțiune bazate pe rezultatele evaluării inițiale.Organizarea și monitorizarea activităților:Realizarea de evaluări intermediare și propunerea de măsuri de îmbunătățire bazateParticiparea la întâlniri de proiect și contribuția la dezvoltarea strategiei și planurilor de acțiune.Menținerea unei comunicări constante și eficiente cu studenții, asigurându- se că aceștia sunt informați și sprijiniți în mod adecvat.Urmărirea progresului academic al studenților și oferirea de feedback periodic pentru îmbunătățirea performanței.Realizarea de evaluări periodice pentru a măsura eficiența activităților și impactul acestora asupra studenților.Elaborarea de rapoarte privind progresul și rezultatele obținute, precum și propunerea de măsuri de îmbunătățire a programului.

Studii superioare absolvite cu diploma de licenta.

Experiență profesională de 5–10 ani, specifica in activitati        de lucru cu elevi/tineri/stude nti

Empatie, răbdare, diplomaţie, Abilităţi foarte bune de comunicare on/off line. Capacitate de a ţine discurs în public, organizare şi relaţionare interpersonală

Limba engleza – nivel mediu